În perioada 09 – 10 noiembrie 2017, La Riga (Letonia) se vor desfășura lucrările evenimentuli “Riga Comm 2017 – Seminar & Brokerage Event”, organizat de Investment and Develpment Agency of Latvia și coorganizat de Rețeaua de Transfer Tehnologic a Moldovei în cadrul proiectului „Enterprise Europe Network”. Evenimentul este dedicat domeniului afacerilor industriale, științei și cercetătorilor ce sunt în căutare de potențiali parteneri în Letonia și alte țări pentru a forma un consorțiu de succes, a găsi parteneri sau coordonator pentru depunerea propunerilor de proiecte în cadrul programului Orizont 2020.
RIGA COMM este singurul târg de soluții IT din statele baltice iar anul acesta se va desfășura la Centrul Internațional de Expoziții din Riga. Târgul își propune să promoveze modernizarea companiilor, a organizațiilor și a instituțiilor de stat și municipale, pentru a eficientiza activitatea acestora. În cadrul evenimentului B2B, puteți cunoaște și comunica cu oamenii de știință și reprezentanții diferitor întreprinderi ce activează în domeniile eligibile programului “Oizont 2020”.
Evenimentul se va concentra pe:
Ultimele tendințe în soluțiile și tehnologiile IT;
Ședințe scurte și clare de 15 minute pentru a promova o rețea eficientă;
Cunoașterea potențialilor parteneri pentru proiecte în cadrul Orizont 2020.
Cui este adresat?
Întreprinderilor mici și mijlocii;
Instituțiilor de cercetare;
Universităților;
Reprezentanților guvernamentali;
Reprezentanților de clustere.
De ce să participați?
În calitate de partener – aveți posibilitatea de a găsi parteneri sau coordonatori ai consorțiului pentru depunerea propunerilor de proiecte;
În calitate de coordonator – aveți posibilitatea să găsiți parteneri pentru consorțiul și propunerea dvs.;
Veți avea posibilitatea de a construi parteneriate de calitate în vederea viitoarelor apeluri în cadrul Orizont 2020;
Puteți facilita configurarea consorțiului de proiecte Orizont 2020;
Aveți posibilitatea de a dobândi noi contacte transfrontaliere și iniția colaborări;
Discutați și dezvoltați noi idei de proiecte la nivel internațional;
Promovați rezultatele cercetării, tehnologiile și know-how-ul pe care îl dețineți.
Perioada de înregistrare este deschisă până la 8 noiembrie 2017, având posibilitatea să Vă înregistrați la următorul link.
Limba de lucru în cadrul evenimentului este Engleza.
Pentru mai multe detalii puteți să ne contactați la numărul de telefon: +373 68586477 sau la adresa de email: vrabie.nicu@mail.ru.