De-a lungul ultimilor ani, a existat o mișcare globală care conducea spre o economie bazată pe cunoaștere, în care cunoștințele și tehnologia au devin cele mai importante resurse din cadrul companiilor și care la rândul lor duceau la dezvoltarea industriilor. Studiile sociologice, economice și de management]n acest caz au confirmat încă o dată rolul tehnologiei în dezvoltarea productivității economice. În același timp, teoreticienii strategici din domeniu au recomandat o strategie competitivă bazată pe dezvoltarea tehnologică utilizată la rândul ei ca forță competitivă.

Concurența globală foarte intensivă și dezvoltarea rapidă a tehnologiilor au creat noi provocări pentru organizații, iar acestea ajung să se confrunte adesea cu o lipsă de resurse temporale pentru a se menține pe linia de plutire. Acest lucru la un moment dat constrânge reprezentanții companiilor să meargă dincolo de granițele lor și să caute surse externe de cunoaștere. Această nouă funcție tehnologică a dat naștere unor noi legături dintre organizațiile industriale și publice, cum ar fi instituțiile de cercetare și universități. Reprezentanții universităților astfel au devenit conștienți de valoarea comercială a cercetării lor și s-au axat pe "valorificarea cunoștințelor". De asemenea, domeniul industrial a recunoscut impactul pozitiv al cunoștințelor produse în cadrul universităților ce au un impact major în domeniul inovației și creșterii economice.

Știința și mediul de afaceri au adoptat strategii pentru a îmbunătăți performanța lor prin cooperare cu alte organizații. Într-un astfel de scenariu, ca cel descris mai sus, transferul tehnologic are o importanță majoră. Procesul prin care tehnologia este achiziționată din surse externe a atras atenția și a stimulat un număr tot mai mare de cercetători în ultimii ani. 

Mai multe studii (de exemplu, Reddy și Zhao, 1990, Sung și colab., 2003; Gopalakrishnan și Santoro, 2004; Santoro și Bierly, 2006) au analizat factorii-cheie ale transferului tehnologic dintre mediul de cercetare și cel industrial (și anume, capacitatea de absorbție, resursele umane, încrederea, conectarea la realitatea socială, experiența anterioară de parteneriate, experiența internațională) și importanța organizațiilor intermediare. Cu toate acestea, în aceste studii de obicei se concentrează asupra transferului de tehnologie în cadrul unui sector, regiune sau țară, neglijând astfel dimensiunea sa internațională. Mai mult de atât, au fost ignorați factorii cheie intermediari care susțin activitatea transferului tehnologic la nivel mondial.

Din aceste considerente, este foarte important ca atunci când vorbim de transfer tehnologic să nu ne limităm la dimensiuni spațiale sau sectoriale. Transferul tehnologic încă de la începuturile sale ca proces de dezvoltare a avut un caracter internațional și intersectorial. Desigur că acest proces se produce și pe plan local sau regional și sepoate realiza foarte ușor iar efectele sale sunt vizibile, însă atunci când vorbim de transfer tehnologic la nivel internațional sau mondial realizarea acestui proces este mai dificil dar rezultatele vor fi pe măsură.