Primii masteranzi în management inovațional și transfer tehnologic și-au susținut tezele

Primii absolvenți ai cursului de master „Managementul inovațional și transfer tehnologic” și-au susținut tezele. Evenimentul a avut loc în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei.Cursul este rezultatul unui program-pilot implementat în cadrul Proiectului TecTNet „Rețeaua de Transfer Tehnologic”, proiect finanțat de UE în cadrul programului TEMPUS. Acest curs a fost realizat în cadrul unui parteneriat între Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Agrară şi Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi. Cursul a fost lansat la 15 septembrie 2014 având drept obiectiv pregătirea de specialiști în domeniul transferului tehnologic și managementului inovațional. Programul de studii a avut o durată de 18 luni. Pe parcursul cursului au fost studiate materii precum Managementul strategic, Managementul și dreptul proprietăţii intelectuale, Procesarea datelor, Statistica aplicată, Psihologia aplicată și tehnici de comunicare; Managementul tehnologic; Marketing și administrarea afacerilor etc. Tematica tezelor a fost variată. Multe dintre lucrări au avut un caracter practic, fiind orientate spre identificarea soluțiilor inovative pentru consolidarea cadrului instituţional în domeniul transferului tehnologic, proprietății intelectuale și managementului inovațional, crearea premizelor pentru dezvoltarea infrastructurii inovaţionale și dezvoltarea de proiecte inovative în domenii de interes sporit pentru Republica Moldova. Alături de profesorii din universitățile din țară, la susținere au fost prezenți și lectori din universitățile UE și anume: Universitatea Sannio din Benevento, Italia, Universitatea Tehnică din Iași, România, și Universitatea din Košice, Slovacia. Fiind un program pilot, după finalizarea proiectului TecTNet, cursul de master poate fi replicat de către universitățile din ţară, beneficiind de o curriculă şi un program de curs, conținutul căruia poate fi accesat cu uşurinţă pe platforma online a proiectului. În calitate de parteneri ai proiectului TecTNet sunt și unele instituții de profil din țară și anume: Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT) și Organizația non-guvernamentală „Rețeaua de Transfer Tehnologic din Moldova” (RTTM). RTTM a felicitat absolvenţii cu ocayia finisării cursului de master în domeniul inovării şi transferului tehnologic şi a informat audienţa despre posibilitatea participării la oportunităţile Reţelei Întreprinderilor europene, ceea ce va contribui inclusiv la sustenabilitatea Proiectului TecTNet „Rețeaua de Transfer Tehnologic”.  Publicat la 07 noiembrie 2015

Error | Reţeaua de Transfer Tehnologic a Moldovei

Error

Error message

Recoverable fatal error: Argument 1 passed to xmlsitemap_node_create_link() must be an instance of stdClass, boolean given, called in /var/customers/webs/rttm/rttm.md/sites/all/modules/xmlsitemap/xmlsitemap_node/xmlsitemap_node.module on line 28 and defined in xmlsitemap_node_create_link() (line 194 of /var/customers/webs/rttm/rttm.md/sites/all/modules/xmlsitemap/xmlsitemap_node/xmlsitemap_node.module).
The website encountered an unexpected error. Please try again later.